Principala atracţie a comunei aşezate în partea sud-vestică a Dealului Istriţa, pe cursul superior al gârlei Năianca, într-o zonă deosebit de pitorească, o reprezintă bogatele urme materiale ce atestă începuturile vieţii omeneşti pe aceste meleaguri.
Astfel, într-o carieră de piatră situată în punctul Colarea, au fost descoperite cioburi din lut, oase de animale şi obiecte din os, vechi de aproape patru milenii, specialiştii Muzeului Judeţean de istorie stabilind că este vorba despre un sit arheologic din Epoca Bronzului, iar Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional decizând sistarea activităţii firmei care excava în acea zonă.
Numele localităţii Năieni vine de la o zeiţă iraniană a naturii, a cărei statuetă din aur a fost găsită în zonă, săpăturile arheologice scoţând la iveală şi o necropolă din perioada 1800-1200 î.e.n, de unde au fost recuperate ceşti din lut cu o toartă, bijuterii din bronz, inele şi brăţări, seceri şi alte unelte din bronz. Una dintre cele mai interesante descoperiri hallstattiene este statueta zeiţei Anaithis, găsită întâmplator în 1893, la Fântânele-Năeni, sub culmea dealului Colarea. Tot acolo au fost descoperite, în 1978, primele vase din ceramică lucrate la roata olarului, datând din secolul V I.Chr.
Despre protejarea sitului vizavi de exploatarea carierei de piatră, primarul Marian Apostol n-a stat pe gânduri să susţină că “mai bine ar dormi noaptea pe deal, ar sta personal de pază şi n-ar lăsa să se piardă aceste mărturii ale istoriei locale”.
vineri, 9 iulie 2010
Biserica dintr-o piatra
In imediata vecinatate a unui complex funerar dacic, se afla o bisericuta construita integral dintr-un bloc de calcar de Naieni. Aici, totul este din piatra, chiar si altarul.
Sculptura-Gheorghe Tarascenco - artist plastic
Pictura-Florentin-Gabriel Stan
-Irimia Diana
Pictura bisericii este realizata in maniera bizantina.
Catapeteasma este sculptata in piatra de Naieni, lucru foarte rar in Ortodoxia europeana.Strana este de asemenea dantelata in piatra, in aceeasi maniera, emanand un aer de puritate si durabilitate peste veacuri.
Pentru mai multe informatii la acest post accesati Biserica dintr-o piatra
Tabara de sculptura
Nu este la fel de cunoscuta ca cea de la Magura, dar dupa 10 ani de uitare, in fiecare toamna, grupuri de copii, viitori artisti vor ciopli in gresia moale de Naieni iar lucrarile lor vor fi inaugurate in cadrul serbarii folclorice ”Glasul Pietrei”.
Calcarul de Naieni este format din cochilii fosilizate si este usor de modelat. Asta i-a facut pe localnici sa foloseasca gresia moale, din cele mai vechi timpuri, atat ca material de constructii, cat si ca materie prima pentru lucrari de arta. Carierele de calcar din Naieni, cunoscute inca de pe vremea dacilor, sunt exploatate si astazi iar piatra poroasa de aici a ajuns sa imbrace Palatul Parlamentului, Casa Radio, manastiri, biserici si sa fie folosita la opere de arta.
Calcarul de Naieni este format din cochilii fosilizate si este usor de modelat. Asta i-a facut pe localnici sa foloseasca gresia moale, din cele mai vechi timpuri, atat ca material de constructii, cat si ca materie prima pentru lucrari de arta. Carierele de calcar din Naieni, cunoscute inca de pe vremea dacilor, sunt exploatate si astazi iar piatra poroasa de aici a ajuns sa imbrace Palatul Parlamentului, Casa Radio, manastiri, biserici si sa fie folosita la opere de arta.
Festivalul "Glasul Pietrei"
Pe dealul Tigoarei, din comuna Năeni, la peste 600 de metri altitudine, in luna octombrie, "fiii satului" sau vizitatorii vor putea admira, în aer liber, tabăra de sculptură, unică în Europa.
Continuarea Istoriei
"Avem cu ce ne mîndri, pentru că, la Năeni avem cea mai mare cariera de piatra din sud-estul Munteniei şi aici organizăm, în afară de sărbători, şi tabere de sculptură în piatră. Vrem să reînviem tradiţia cioplitului în piatră, moştenit de la daci, de aceea la eveniment vor participa şi elevi, artişti plastici de la Liceul de Artă din Buzău care vor prelucra piatra cot la cot cu localnicii. De asemenea, nici muzica nu e uitată, pentru că vor cînta mulţi artişti populari şi nu numai", precizează primarul comunei, Marian Apostol.
Zonă unică
Iniţiativa creării unei tabere de sculptură în aer liber, unice în Europa, este binevenită, spun surse din cadrul administraţiei locale, deoarece se continuă tradiţia veche de sute de ani, de pe aceste meleaguri. Pe dealurile de la Năeni au rămas urmele Mării Sarmatice şi se pot vedea scoici sau corali fosilizaţi, a căror cochilii de acum milioane de ani s-au transformat în calcar. În zonă a fost un cimitir dacic, iar cîteva morminte pot fi văzute şi astăzi. De asemenea, chiar lîngă cimitir se află o biserică unică, ridicată integral din calcar, ceea ce face ca interesul istoricilor, arheologilor si turiştilor să crească şi mai mult.
Info Naieni
Situata la 37 km de municipiul Buzau, comuna Naieni este cunoscuta in toata tara pentru vestigiile istorice atribuite epocii bronzului si epocii fierului, dintre care cel mai importante sunt cimitirul dacic si ocnele in piatra. Un alt reper din negura timpului pentru aceasta zona il constituie luptele desfasurate in anul 1600 intre trupele muntene conduse de Baba Novac si cele poloneze si moldovene.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)